3791 Rezultate:

Numar Titlu Stadiu
MDLPA

Hotărâre a Guvernului privind stabilirea regimului juridic al unor locuinţe pentru tineri destinate închirierii, construite prin programe de investiţii la nivel naţional şi aflate în administrarea consiliilor locale, şi a măsurilor necesare în vederea aplicării prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, referitoare la administrarea şi vânzarea acestora

în dezbatere 10 zile de la data de 10.11.2023 13.11.2023
PL-x 542
25.09.2023

Proiect de Lege pentru modificarea art.138 lit.d) din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sanatatii

lege trimisa la promulgare 2023-11-11
PL-x 298
30.06.2021

Proiect de Lege pentru modificarea si completarea Legii nr.448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap

Lege 340/2023 2023-11-10
PL-x 482
04.09.2023

Proiect de Lege pentru ratificarea Acordului între Partile la Conventia de cooperare politieneasca pentru Europa de Sud-Est privind schimbul automat de date ADN, date dactiloscopice si date privind înmatricularea vehiculelor, deschis spre semnare si semnat de partea româna la Viena la 13 septembrie 2018, pentru aderarea la Acordul deschis spre semnare si semnat de partea româna la Viena la 13 septembrie 2018, de implementare a Acordului între Partile la Conventia de cooperare politieneasca pentru Europa de Sud-Est privind schimbul automat de date ADN, date dactiloscopice si date privind înmatricularea vehiculelor, deschis spre semnare si semnat de partea româna la Viena la 13 septembrie 2018, pentru ratificarea Protocolului, semnat de partea româna la Skopje la 30 noiembrie 2021, de modificare a Acordului între Partile la Conventia de cooperare politieneasca pentru Europa de Sud-Est privind schimbul automat de date ADN, date dactiloscopice si date privind înmatricularea vehiculelor, de

Lege 339/2023 2023-11-09
PL-x 410
12.06.2023

Proiect de Lege privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.56/2023 pentru instituirea unor masuri privind buna functionare a sistemului de învatamânt

Lege 337/2023 2023-11-09
PL-x 43
14.02.2022

Proiect de Lege privind aprobarea Ordonatei de urgenta a Guvernului nr.126/2021 pentru modificarea Legii nr.61/1993 privind alocatia de stat pentru copii, precum si pentru acordarea unei indemnizatii compensatorii pentru persoanele cu handicap

Lege 333/2023 2023-11-09
PL-x 232
04.05.2022

Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.36/2022 privind stabilirea unor masuri de protectie sociala a salariatilor în contextul conflictului armat din Ucraina, precum si ca urmare a sanctiunilor internationale aplicate Federatiei Ruse si Belarusului

Lege 335/2023 2023-11-09
PL-x 421
29.06.2022

Proiect de Lege privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.73/2022 pentru completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.132/2020 privind masuri de sprijin destinate salariatilor si angajatorilor în contextul situatiei epidemiologice determinate de raspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum si pentru stimularea cresterii ocuparii fortei de munca

Lege 334/2023 2023-11-09
MDLPA

Hotărâre a Guvernului privind stabilirea regimului juridic al unor locuințe pentru tineri destinate închirierii, construite prin programe de investiţii la nivel naţional şi aflate în administrarea consiliilor locale, şi a măsurilor necesare în vederea aplicării prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, referitoare la administrarea și vânzarea acestora

aprobat în ședința de guvern din data de 9.11.2023 09.11.2023
MMSS

PROIECT DE LEGE pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul asistenţei sociale şi a Legii nr.78/2014 privind reglementarea activităţii de voluntariat în România

aprobat în ședința de guvern din data de 9.11.2023 09.11.2023
PL-x 715
08.11.2023

Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.83/2023 privind unele masuri pentru sustinerea prescolarilor si elevilor dezavantajati care beneficiaza de sprijin educational pe baza de tichete sociale pe suport electronic acordate din fonduri externe nerambursabile si luarea unor masuri în domeniul educatiei

trimis pentru raport la comisiile permanente ale Camerei Deputatilor 2023-11-08
Pl-x 569
04.10.2022

Propunere legislativa pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr.18 din 29 august 2009 privind organizarea si finantarea rezidentiatului

raport depus; urmeaza sa intre pe ordinea de zi 2023-11-08
PL-x 24
01.02.2023

Proiect de Lege privind modificarea art.31 alin.(2) lit.b) din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulatii a cetatenilor români în strainatate

Lege 329/2023 2023-11-07
MF

Proiect Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea și completarea art.10 din O.G. nr.94/1999 privind participarea României la procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Miniştrilor ale Consiliului Europei şi exercitarea dreptului de regres al statului în urma hotărârilor şi convenţiilor de rezolvare pe cale amiabilă

în dezbatere 10 zile de la data de 7.11.2023 07.11.2023
L589/2023

Propunere legislativa pentru modificarea ?i completarea Legii nr.151/2010 privind serviciile specializate integrate de sanatate, educa?ie ?i sociale adresate persoanelor cu tulburari din spectrul autist, cu modificarile ?i completarile ulterioare

adoptat de Senat (nr. voturi: DA= 79 NU=0 AB=0) 07.11.2023
PL-x 40
08.02.2023

Proiect de Lege privind aprobarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr.165/2022 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.63/2022 privind unele masuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate în situatii de risc de deprivare materiala si/sau risc de saracie extrema, suportate partial din fonduri externe nerambursabile, precum si unele masuri de distribuire a acestuia

Lege 321/2023 2023-11-06
Pl-x 706
06.11.2023

Propunere legislativa pentru modificarea unor acte normative în domeniul reglementarii produselor din tutun

trimis pentru raport la comisiile permanente ale Camerei Deputatilor 2023-11-06
Pl-x 712
06.11.2023

Propunere legislativa pentru modificarea si completarea Legii nr.33/2007 privind organizarea si desfasurarea alegerilor pentru Parlamentul European, precum si a Legii nr.288/2015 privind votul prin corespondenta

trimis pentru raport la comisiile permanente ale Camerei Deputatilor 2023-11-06
L558/2023

Proiect de lege pentru modificarea si completarea unor acte normative în domeniul strainilor

adoptat tacit de Senat la 6.11.2023 06.11.2023
PL-x 256
11.05.2022

Proiect de Lege privind aprobarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr.42/2022 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.27/2022 privind masurile aplicabile clientilor finali din piata de energie electrica si gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative din domeniul energiei

Lege 308/2023 2023-11-02
PL-x 420
29.06.2022

Proiect de Lege privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.72/2022 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.63/2022 privind unele masuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate în situatii de risc de deprivare materiala si/sau risc de saracie extrema, suportate partial din fonduri externe nerambursabile, precum si unele masuri de distribuire a acestuia

Lege 309/2023 2023-11-02
B631/2023

Proiect de lege pentru aprobarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr.94/2023 privind modificarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.114/2021 pentru modificarea unor acte normative, precum si reglementarea unor masuri în domeniul protectiei drepturilor persoanelor cu dizabilitati

Înregistrat la Senat pentru dezbatere cu nr.b631 (adresa nr.E203/02/11/2023) 03.11.2023
MMSS

Proiect de Ordonanță de urgență privind modificarea Ordonanței de urgență nr.114/2021 pentru modificarea unor acte normative, precum şi reglementarea unor măsuri în domeniul protecţiei drepturilor persoanelor cu dizabilităţi

aprobat în ședința de guvern din data de 2.11.2023 02.11.2023
PL-x 372
20.06.2022

Proiect de Lege privind aprobarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr.66/2022 pentru completarea Legii nr.16/2017 privind detasarea salariatilor în cadrul prestarii de servicii transnationale

Lege 299/2023 2023-11-01
PL-x 26
01.02.2023

Proiect de Lege pentru modificarea art.129 alin.(41) din Legea nr.272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului

Lege 298/2023 2023-10-31
PL-x 348
14.06.2022

Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 63/2022 privind unele masuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate în situatii de risc de deprivare materiala si/sau risc de saracie extrema, suportate partial din fonduri externe nerambursabile, precum si unele masuri de distribuire a acestuia

Lege 302/2023 2023-11-01
PL-x 49
21.02.2022

Proiect de Lege privind aprobarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr.125/2021 pentru modificarea si completarea Legii nr.127/2019 privind sistemul public de pensii, precum si pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate

Lege 301/2023 2023-11-01
PL-x 683
30.10.2023

Proiect de Lege pentru modificarea alin.(2) al art.98 din Legea nr.161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei în exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si în mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei

trimis pentru raport la comisiile permanente ale Camerei Deputatilor 2023-10-30
PL-x 687
30.10.2023

Proiect de Lege pentru modificarea si completarea Legii nr.448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap

trimis pentru raport la comisiile permanente ale Camerei Deputatilor 2023-10-30
PL-x 676
30.10.2023

Proiect de Lege pentru organizarea si functionarea Institutului pentru Sprijinirea Integrarii Republicii Moldova în Uniunea Europeana

trimis pentru raport la comisiile permanente ale Camerei Deputatilor 2023-10-30
L483/2023

Propunere legislativa - „Zero toleranta pentru hartuirea sexuala în scoli si universitati” - pentru modificarea si completarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal

adoptat de Senat (nr. voturi: DA= 95 NU=0 AB=0) 30.10.2023
L487/2023

Propunere legislativa „Fara tutun lânga copii” pentru modificarea si completarea LEGII nr.349 din 6 iunie 2002 pentru prevenirea si combaterea efectelor consumului produselor din tutun

respins de Senat (nr. voturi: DA= 63 NU=21 AB=8) 30.10.2023
L560/2023

Proiect de lege privind aprobarea Ordonantei de urgentã a Guvernului nr.80/2023 pentru modificarea art.1 alin.(11) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.15/2022 privind acordarea de sprijin si asistenta umanitara de catre statul român cetatenilor straini sau apatrizilor aflati în situatii deosebite, proveniti din zona conflictului armat din Ucraina

adoptat de Senat (nr. voturi: DA= 93 NU=1 AB=0) 30.10.2023
L246/2022

Propunere legislativa pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fara stapân

adoptat de Senat (nr. voturi: DA= 91 NU=0 AB=0) 30.10.2023
B620/2023

Propunere legislativa pentru completarea Legii partidelor politice nr.14/2003

Înregistrat la Senat pentru dezbatere cu nr.b620 25.10.2023
Pl-x 283
18.05.2022

Propunere legislativa pentru modificarea si completarea Legii nr.168/2020 pentru recunoasterea meritelor personalului participant la actiuni militare, misiuni si operatii pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român si acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia si urmasilor celui decedat

raport depus; urmeaza sa intre pe ordinea de zi 2023-10-24
PL-x 328
01.07.2019

Proiect de Lege privind modificarea Legii nr.248 din 20 iulie 2005 privind regimul liberei circulatii a cetatenilor români în strainatate

raport depus 2023-10-24
Pl-x 305
25.05.2022

Propunere legislativa pentru completarea unor acte normative cu privire la regimul strainilor în România si încadrarea în munca a strainilor pe teritoriul României

raport preliminar de respingere de la Comisia juridică, de disciplină și imunități 25.10.2023
B617/2023

Propunere legislativa pentru modificarea si completarea LEGII nr.44 din 1 iulie 1994 privind veteranii de razboi, precum si unele drepturi ale invalizilor si vaduvelor de razboi

Înregistrat la Senat pentru dezbatere cu nr.b617 24.10.2023
B613/2023

Propunere legislativa pentru modificarea si completarea Legii nr.272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului

Înregistrat la Senat pentru dezbatere cu nr.b613 (adresa nr.bpi722/23/10/2023) 24.10.2023
Pl-x 502
18.10.2021

Propunere legislativa pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgentã nr.128 din 31 iulie 2020 privind unele masuri pentru instituirea Programului national de racordare a populatiei si clientilor noncasnici la sistemul inteligent de distributie a gazelor naturale aprobata prin Legea 214/2020

raport depus; urmeaza sa intre pe ordinea de zi 23.10.2023
PL-x 650
23.10.2023

Proiect de Lege privind aprobarea Ordonantei Guvernului nr.38/2023 pentru modificarea si completarea Legii nr.119/1996 cu privire la actele de stare civila

trimis pentru raport la comisiile permanente ale Camerei Deputatilor 2023-10-23
L508/2023

Propunere legislativa pentru modificarea art.(13 indice 2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fara stapân

respins de Senat 23.10.2023
MF

Ordin al ministrului finanțelor și al ministrului familiei, tineretului și egalității de șanse pentru completarea Normelor de aplicare a programelor guvernamentale de creditare „StudentInvest” și „FamilyStart”, a modelului Convenției privind implementarea programelor „StudentInvest” și „FamilyStart”, precum și a modelului Convenției de garantare, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor și al ministrului familiei, tineretului și egalității de șanse nr. 2.534/20.809/2022

Monitorul Oficial nr. 958 din 23 octombrie 2023 Actul nr. 4.230 din 23 octombrie 2023 23.10.2023
PL-x 444
26.06.2023

Proiect de Lege pentru completarea Legii nr.165/2013 privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

Lege 284/2023 2023-10-20
PL-x 365
30.05.2023

Proiect de Lege pentru completarea art.291 alin.(3) din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal

primire aviz favorabil de la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi 18.10.2023
PL-x 154
13.03.2023

Proiect de Lege pentru modificarea art.65 alin.(5) din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

raport depus; urmeaza sa intre pe ordinea de zi 2023-10-18
Pl-x 157
13.03.2023

Propunere legislativa pentru modificarea art.65, alin.(5) din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

raport depus; urmeaza sa intre pe ordinea de zi 2023-10-18
Pl-x 622
18.10.2023

Propunere legislativa pentru modificarea si completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sanatatii

trimis pentru raport la comisiile permanente ale Camerei Deputatilor 2023-10-18
PL-x 427
19.06.2023

Proiect de Lege privind accesul cu prioritate pentru femei însarcinate sau persoane însotite de copii cu vârsta pâna la 5 ani

Lege 280/2023 2023-10-18