410 Rezultate:

Numar Titlu Stadiu
ANAF

Proiect de ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru aprobarea modelului, conținutului, modalității de depunere și de gestionare a formularului 212 ”Declarație unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice”

Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1246 din 23 Decembrie 2022, actul nr. 2541 din 19 Decembrie 2022 24.12.2022
ANAF

Proiect de ordin pentru modificarea unor ordine ale președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală privind organizarea activităţii de administrare a contribuabililor mari și mijlocii

Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1207 din 15 Decembrie 2022, actul nr. 2518 din 12 Decembrie 2022 15.12.2022
ANAF

Proiect de ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru aprobarea Procedurii privind stabilirea din oficiu a obligațiilor fiscale datorate de persoanele fizice pentru unele indemnizații reprezentând măsuri în domeniul protecţiei sociale și pentru unele venituri obținute din străinătate, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare

Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1190 din 12 Decembrie 2022, actul nr. 2420 din 24 Noiembrie 2022 13.12.2022
ANAF

Proiectul de ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru modificarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr.1699/2021 pentru aprobarea formularelor de înregistrare fiscală a contribuabililor şi a tipurilor de obligaţii fiscale care formează vectorul fiscal

Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1181 din 9 Decembrie 2022, actul nr. 2034 din 18 Noiembrie 2022 09.12.2022
ANAF

Proiect de ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală și al președintelui Autorității Vamale Române pentru aprobarea Procedurii de utilizare și funcționare a sistemului național privind monitorizarea transporturilor de bunuri cu risc fiscal ridicat RO e-Transport

publicare minuta dezbaterii publice din data 29.11.2022 09.12.2022
ANAF

Proiectul de ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru modificarea și completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 114/2019 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a contractelor de locațiune, precum și a modelului și conținutului formularului ”Cerere de înregistrare a contractelor de locațiune”

Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1164 din 5 Decembrie 2022, actul nr. 2031 din 17 Noiembrie 2022 06.12.2022
ANAF

Proiectul de ordin pentru modificarea și completarea Metodologiei de distribuire a sumelor plătite de contribuabili persoane fizice în contul unic şi de stingere a obligaţiilor fiscale, aprobată prin Ordinul președintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2937/2018

în dezbatere 10 zile de la data de 29.11.2022 29.11.2022
ANAF

Proiect de ordin al președintelui ANAF pentru aprobarea Procedurii privind organizarea Registrului achizițiilor de locuințe cu cota redusă de TVA de 5%, începând cu 1 ianuarie 2023

Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1144 din 28 Noiembrie 2022, actul nr. 2053 din 21 Noiembrie 2022 29.11.2022
ANAF

Proiectul de ordin pentru modificarea și completarea Metodologiei de distribuire a sumelor plătite de contribuabili în contul unic şi de stingere a obligaţiilor fiscale, aprobată prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1613/2018

în dezbatere 10 zile de la data de 25.11.2022 25.11.2022
ANAF

Proiectul de ordin privind aprobarea subcriteriilor de risc dezvoltate din criteriile generale prevãzute de art. 7 alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedurã fiscalã, cu modificãrile și completãrile ulterioare

Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1112 din 17 Noiembrie 2022, actul nr. 2017 din 14 Noiembrie 2022 20.11.2022
ANAF

Proiect de ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscalã pentru modificarea şi completarea Anexei nr. 1 ”Conținutul cererii de acordare a eșalonării la plată și documentele justificative anexate acesteia” și a Anexei nr. 2 ”Procedura de aplicare a acordării eşalonării la plată de către organul fiscal central”, la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 90/2016 şi pentru modificarea și completarea Anexei la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.1767/2021 pentru aprobarea procedurii de acordare a eșalonării la plată, în formă simplificată, de către organul fiscal central

în dezbatere 10 zile de la data de 10.11.2022 10.11.2022
ANAF

Proiect de ordin al președintelui ANAF privind completarea Anexei la Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1612/2018 pentru aprobarea Nomenclatorului obligațiilor fiscale care se plătesc în contul unic

Monitorul Oficial nr. 1080 din 9 noiembrie 2022 Actul nr. 1985 din 07 Noiembrie 2022 09.11.2022
ANAF

Proiect de ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală privind modificarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1099/2016 privind legitimațiile eliberate executorilor fiscali care duc la îndeplinire măsurile asigurătorii şi efectuează procedura de executare silită, în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală

în dezbatere 10 zile de la data de 8.11.2022 09.11.2022
DGV

Proiect de Ordin privind Procedura de înregistrare a activitatii de distributie si comercializare angro de bauturi alcoolice si/sau tutun prelucrat, precum și pentru aprobarea modelului si continutului unor formulare

Monitorul Oficial nr. 1062 din 2 noiembrie 2022 Actul nr. 5697 din 24 Octombrie 2022 02.11.2022
ANAF

Proiect de ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscalã privind procedura de publicare a listei contribuabililor care nu înregistează obligaţii restante

Monitorul Oficial nr. 1058 din 1 noiembrie 2022 Actul nr. 1923 din 01 Noiembrie 2022 02.11.2022
ANAF

Proiectul de OPANAF pentru aprobarea Procedurii privind depunerea declarației pe propria răspundere privind modalitatea de plată a contribuției la Fondul de Tranziție Energetică, precum și de constituire și executare a garanției

Monitorul Oficial nr. 1037 din 25 octombrie 2022 Actul nr. 1843 din 20 Octombrie 2022 25.10.2022
ANAF

Proiectul de ordin al preşedintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pentru modificarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr.1036/2021, pentru aprobarea formularului tipizat "Proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor" utilizat în activitatea de verificare a situaţiei fiscale personale

Monitorul Oficial nr. 1037 din 25 octombrie 2022 Actul nr. 1842 din 20 Octombrie 2022 25.10.2022
ANAF

Proiect de ordin pentru modificarea OPANAF nr. 1363/2022 pentru aprobarea modelului și conținutului formularului 179 „Declarație privind compensația la carburanți"

Monitorul Oficial nr. 1000 din 14 octombrie 2022 Actul nr. 1797 din 12 Octombrie 2022 17.10.2022
ANAF

Proiect de ordin al președintelui ANAF pentru aprobarea modelului și conținutului formularelor utilizate de instituțiile financiare raportoare în vederea îndeplinirii obligațiilor prevăzute la art. 62 alin. (1) și art. 291 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, împreună cu anexele

Monitorul Oficial nr. 0951 din 29 septembrie 2022 Actul nr. 1711 din 27 Septembrie 2022 29.09.2022
ANAF

Proiect de Ordin al Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală privind declararea serviciilor de trimitere contra ramburs efectuate de către furnizorii de servicii poștale pe teritoriul național și pentru aprobarea modelului, conținutului, modalităților de depunere pentru declarația informativă privind trimiterile poștale contra ramburs efectuate de către furnizorii de servicii poștale pe teritoriul național

Monitorul Oficial nr. 0926 din 21 septembrie 2022 Actul nr. 1644 din 13 Septembrie 2022 21.09.2022
ANAF

Proiectul de ordin al președintelui ANAF pentru modificarea și completarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2.117/2018 privind aprobarea modelului și conținutului formularelor și documentelor utilizate în activitatea de verificare a situației fiscale personale

Monitorul Oficial nr. 0926 din 21 septembrie 2022 Actul nr. 1654 din 14 Septembrie 2022 21.09.2022
ANAF

Proiect de ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală pentru aprobarea Procedurii privind redirecţionarea impozitului pe profit/ impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, potrivit legii, pentru efectuarea de sponsorizări şi/sau acte de mecenat sau acordarea de burse private, precum și a modelului și conținutului unor formulare

Monitorul Oficial nr. 0923 din 21 septembrie 2022 Actul nr. 1679 din 20 Septembrie 2022 21.09.2022
ANAF

Proiectul de ordin comun al preşedintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, preşedintelui Casei Naționale de Pensii Publice, preşedintelui Casei Naționale de Asigurări Sociale de Sănătate și al preşedintelui Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă pentru aprobarea modelului, conținutului, modalității de depunere și de gestionare a „Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate"

Monitorul Oficial nr. 0918 din 19 septembrie 2022 Actul nr. 1667 din 16 Septembrie 2022 19.09.2022
ANAF

Proiect de ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală privind modificarea și completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.587/2016 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor şi taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă

Monitorul Oficial nr. 0897 din 12 septembrie 2022 Actul nr. 1635 din 12 Septembrie 2022 13.09.2022
ANAF

Proiect de ordin al președintelui ANAF pentru aprobarea Procedurii și a condițiilor de înregistrare ale reprezentanților persoanelor nerezidente care sunt obligate să calculeze, să declare și să plătească contribuția la Fondul de Tranziție Energetică, precum și pentru stabilirea unor competențe de administrare

Monitorul Oficial nr. 0897 din 12 septembrie 2022 Actul nr. 1636 din 12 Septembrie 2022 13.09.2022
ANAF

Proiect de ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscalã pentru aprobarea modelelor unor formulare emise în aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2022 privind unele măsuri pentru diminuarea arieratelor bugetare ale unor operatori economici din industria națională de apărare

Monitorul Oficial nr. 0896 din 12 septembrie 2022 Actul nr. 1618 din 07 Septembrie 2022 12.09.2022
ANAF

Proiect de OPANAF privind Procedura de eliberare a certificatelor privind taxa pe valoarea adăugată, în cazul achiziţiilor intracomunitare de mijloace de transport, precum și pentru aprobarea unor formulare

Monitorul Oficial nr. 0891 din 9 septembrie 2022 Actul nr. 1611 din 05 Septembrie 2022 09.09.2022
ANAF

Proiect de OPANAF pentru modificarea şi completarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr.2809/2016 pentru aprobarea Procedurii de soluţionare a cererilor de rambursare a taxei pe valoarea adăugată formulate de către persoanele impozabile nestabilite în România, stabilite în alt stat membru al Uniunii Europene

Monitorul Oficial nr. 0888 din 9 septembrie 2022 Actul nr. 1610 din 05 Septembrie 2022 09.09.2022
ANAF

Proiect de ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru aprobarea procedurii de punere în aplicare a hotărârilor judecătorești prin care s-a dispus suspendarea executării deciziei de declarare în inactivitate, în baza prevederilor Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare

Monitorul Oficial nr. 0885 din 8 septembrie 2022 Actul nr. 1587 din 31 August 2022 08.09.2022
ANAF

Proiect de ordin al președintelui ANAF privind modificarea și completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 587/2016 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor şi taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă

Monitorul Oficial nr. 0829 din 23 august 2022 Actul nr. 1542 din 23 August 2022 23.08.2022
ANAF

Proiect de ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală pentru modificarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 63/2017 privind aprobarea modelelor unor formulare utilizate în domeniul colectării creanțelor fiscale, precum şi pentru modificarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.454/2016 pentru aprobarea Procedurii de executare silită în cazul debitorilor care au de încasat sume certe lichide şi exigibile de la autorități sau instituții publice, cu modificările și completările ulterioare

Monitorul Oficial nr. 0818 din 19 august 2022 Actul nr. 1522 din 16 August 2022 19.08.2022
ANAF

Proiect de ordin pentru modificarea Anexei nr. 4 și Anexei nr. 5 la Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscalã nr. 1783/2021 privind natura informațiilor pe care contribuabilul/plãtitorul trebuie sã le declare prin fișierul standard de control fiscal, modelul de raportare, procedura și condițiile de transmitere, precum și termenele de transmitere și data/datele de la care categoriile de contribuabili/plãtitori sunt obligate sã transmitã fișierul standard de control fiscal

în dezbatere 10 zile de la data de 1.08.2022 01.08.2022
ANAF

Proiect de ordin pentru modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.587/2016 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor şi taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă

Monitorul Oficial nr. 0761 din 29 iulie 2022 Actul nr. 1341 din 21 Iulie 2022 29.07.2022
ANAF

Proiect de ordin pentru aprobarea modelului și conținutului formularului 179 „Declarație privind compensația la carburanți”

Monitorul Oficial nr. 0754 din 27 iulie 2022 Actul nr. 1363 din 25 Iulie 2022 27.07.2022
ANAF

Proiect de ordin al președintelui ANAF pentru modificarea Anexei nr. 5 la Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscalã nr. 1783/2021 privind natura informațiilor pe care contribuabilul/plãtitorul trebuie sã le declare prin fișierul standard de control fiscal, modelul de raportare, procedura și condițiile de transmitere, precum și termenele de transmitere și data/datele de la care categoriile de contribuabili/plãtitori sunt obligate sã transmit fișierul standard de control fiscal

în dezbatere 10 zile de la data de 26.07.2022 26.07.2022
ANAF

Proiect de ordin al președintelui ANAF pentru modificarea OPANAF nr. 2778/2020 privind competența de exercitare a verificării situației fiscale personale și a activităților preliminare acesteia

în dezbatere 10 zile de la data de 4.07.2022 04.07.2022
ANAF

Proiect de ordin pentru aprobarea Procedurii de utilizare și funcționare a sistemului național privind monitorizarea transporturilor de bunuri cu risc fiscal ridicat RO e-Transport

Monitorul Oficial nr. 0656 din 30 iunie 2022 Actul nr. 1190 din 30 Iunie 2022 30.06.2022
ANAF

Ordin privind modificarea și completarea anexei la Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1984/2019 pentru aprobarea Procedurii privind modalitatea de ducere la îndeplinirea atribuțiilor Agenției Naționale de Administrare Fiscală în domeniul sancțiunilor internaționale

Monitorul Oficial nr. 0648 din 30 iunie 2022 Actul nr. 1172 din 28 Iunie 2022 30.06.2022
ANAF

Proiect de ordin privind modificarea și completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 587/2016 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor şi taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă

în dezbatere 10 zile de la data de 20.06.2022 20.06.2022
ANAF

Proiect de ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru modificarea modelului, conținutului și instrucțiunilor de completare ale formularului 208 „Declarație informativă privind impozitul pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal”, aprobat prin Ordinul ministrului finanțelor publice și al ministrului justiției nr.1022/2562/2016 privind aprobarea procedurilor de stabilire, plată și rectificare a impozitului pe veniturile din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal și a modelului și conținutului unor formulare utilizate în administrarea impozitului pe venit

Monitorul Oficial nr. 0591 din 17 iunie 2022 Actul nr. 1081 din 07 Iunie 2022 17.06.2022
ANAF

Proiect de ordin privind aprobarea Procedurii de comunicare prin mijloace electronice de transmitere la distanţă între organul fiscal central şi persoanele fizice, persoanele juridice şi alte entităţi fără personalitate juridică

Monitorul Oficial nr. 0585 din 16 iunie 2022 Actul nr. 1090 din 09 Iunie 2022 15.06.2022
ANAF

Ordin pentru abrogarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2.554/2016 privind aprobarea Procedurii de autorizare a importurilor de bunuri în regim de scutire de taxe vamale de către organizații sau instituții în aplicarea dispozițiilor art. 43-53, art. 57-59, art. 61-80 și ale art. 82 din Regulamentul (CE) nr. 1.186/2009 al Consiliului din 16 noiembrie 2009 de instituire a unui regim comunitar de scutiri de taxe vamale

Monitorul Oficial nr. 0517 din 26 mai 2022 Actul nr. 970 din 17 Mai 2022 26.05.2022
ANAF

Proiect de ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscalã pentru aprobarea procedurii de anulare a obligațiilor fiscale ce fac obiectul prevederilor art. I din Legea nr. 72/2022 pentru anularea unor obligații fiscale și pentru modificarea unor acte normative

Monitorul Oficial nr. 0517 din 26 mai 2022 Actul nr. 1000 din 23 Mai 2022 26.05.2022
ANAF

Proiect de ordin pentru modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.587/2016 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor şi taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă

Monitorul Oficial nr. 0482 din 13 mai 2022 Actul nr. 856 din 02 Mai 2022 13.05.2022
ANAF

Proiect de ordin al preşedintelui A.N.A.F. privind modificarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr.3845/2015 pentru aprobarea procedurilor de înregistrare/modificare a domiciliului fiscal, precum și pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare, precum și pentru modificarea altor acte normative

Monitorul Oficial nr. 0477 din 13 mai 2022 Actul nr. 776 din 20 Aprilie 2022 13.05.2022
ANAF

Proiect de ordin al preşedintelui Agenției Naţionale de Administrare Fiscală privind stabilirea mijloacelor electronice de transmitere la distanţă a actelor de executare şi a procedurii de comunicare a acestora

Monitorul Oficial nr. 0466 din 10 mai 2022 Actul nr. 878 din 03 Mai 2022 10.05.2022
ANAF

Proiectul de ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală pentru aprobarea Procedurii privind recalcularea din oficiu, de către organul fiscal, a contribuției de asigurări sociale de sănătate, precum și a modelului și conținutului formularului „Referat privind recalcularea contribuției de asigurări sociale de sănătate”

Monitorul Oficial nr. 0460 din 9 mai 2022 Actul nr. 493 din 30 Martie 2022 09.05.2022
ANAF

Proiect de Ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală pivind stabilirea bunurilor cu risc fiscal ridicat transportate rutier care fac obiectul monitorizării prin Sistemul RO e-Transport

Monitorul Oficial nr. 0430 din 3 mai 2022 Actul nr. 802 din 29 Aprilie 2022 03.05.2022
ANAF

Proiectul de ordin al președintelui ANAF privind Procedura de restituire a impozitului pe dividende rezultat din regularizarea anuală a dividendelor distribuite parțial în cursul anului

Monitorul Oficial nr. 0402 din 27 aprilie 2022 Actul nr. 765 din 19 Aprilie 2022 27.04.2022
ANAF

Ordin privind blocarea acreditivului IMP/LC000312201, emis de Banca Transilvania - S.A. în beneficiul entității MMK METALURJI SANAYI TICARET VE LIMAN ISLETMECILIGI A.S.

Monitorul Oficial nr. 0370 din 14 aprilie 2022 Actul nr. 727 din 13 Aprilie 2022 14.04.2022